Hope has a place...♡

Oare mai merită să fim sinceri?

De multe ori mi-am pus întrebarea: să spun tot ce gândesc, despre o anumită persoană?

Și tot de atâtea ori m-am gândit că poate ar fi mai bine să-mi țin părerea pentru mine, dacă nu m-au afectat în mod direct deciziile acelei persoane.

S-a întâmplat, însă, uneori ca anumite decizii  "să mă calce pe coadă" și atunci am încercat să-i spun subtil acelei persoane că a cam depășit măsura și că este cazul să își revizuiască propriul comportament.

Evident că te întrebi și ce a urmat după...

Păi a urmat o perioadă de...tăcere.

Oamenilor nu le place să le spui cu sinceritate ce te deranjează la ei.

Știi, am auzit de multe ori "îmi place sinceritatea". Oamenii spun acest lucru pentru că "dă bine". De fapt, nu fac față... sincerității. Când le spui care este părerea ta despre anumite decizii sau fapte ale lor, o iau razna.

Au impresia că ai ceva personal cu ei, rup legătura cu tine și consideră că nu ești persoana potrivită să stea lângă ei.

Pur și simplu, oamenilor nu le place să fii deschis cu ei. Nu le plac oamenii sinceri!

Pentru cei mai mulți dintre ei, să fii sincer înseamnă să "îi periezi", să ai doar cuvinte de laudă la adresa lor.

Cine merită să fie lângă tine, va accepta și părerea ta, chiar și atunci când nu îi lauzi, când nu-i dai dreptate.

Va înțelege că are de retușat: ori un anumit comportament, ori o ținută, ori pur și simplu anumite ieșiri...în decor.

Se întâmplă ca oamenii din jur să nu fie sinceri cu tine.

De ce nu-ți spun în față adevărul?

Pentru că nu te cunosc, pentru că ei nu știu că tu poți face față adevărului, indiferent care este acela. 

Poate se cunosc pe ei și știu că nu și-ar dori să audă o remarcă, care să le dărâme ...realitatea proprie, în care totul este perfect.

Când zâmbești...

Cu toții avem nevoie de o poveste

Rutină. Schimbări neașteptate. O furtună devastatoare urmată de cel mai frumos și liniștitor curcubeu.
Viața. Un melanj de momente imprevizibile și clipe banale, repetitive. E cel mai comun și, în același timp, cel mai misterios și extraordinar dar pe care îl primim. Dar oare știm ce să facem cu el?
Avem multe griji, preocupări, temeri, probleme care ne umplu gândurile și ne intoxică sufletul zi de zi. Viața este complicată. Sau poate doar noi oamenii suntem complicați.
Mâncăm, iubim, dormim, muncim, suntem triști ori ne bucurăm, învățăm, cheltuim. În cantități variabile.
Existăm, dar oare trăim?
În materialitatea ei, și o piatră există. Ori un frumos vitraliu pictat pe fereastra unei biserici celebre și, totuși, aceste lucruri nu se vor bucura niciodată de prețiosul dar numit viață, spre deosebire de noi, norocoșii oameni. Însă, pentru a ne bucura de acest cadou, trebuie să ne detașăm din când în când de lucrurile fizice și să acordăm mai multă atenție sufletului.
Din cauza tumultului copleșitoarei societăți în care trăim, uităm de sufletul nostru, uităm să ne creăm povești frumoase, uităm să visăm...

Ai prezentul. Dar ți-l trăiești?

Trecutul este precum un tren, care a plecat deja din gară. Viitorul, este un vis, care încă nu se știe dacă se va împlini. Prezentul este un dar al vieții. Din acest motiv este bine să trăim, să simțim, să gândim în prezent, având speranțe de viitor și utilizând experiența trecutului.

Pentru mine fericirea...

...poartă numele iubirii, miroase a ghiocei și a prăjituri cu scorțișoară, sună precum valurile mării izbindu-se de țărm noaptea, are aroma cafelei fierbinți și gustul înghețatei de vanilie, are curajul visului meu cel mai nebun, este îmbrăcată în culorile portocalii ale soarelui, se apropie de mine prin atingerea mâinii omului dorit, are formă de cerc se mișcă în juru-mi, în ritmul inimii mele, mă sărută pe față cu stropii ploii senine de vară, îmi răvășește părul alături de vântul de toamnă, mă inspiră și îmi devine muză atunci când creez, mă iartă când o fac să plece pentru o vreme, mă primește când vin înapoi, mă-nsoțește oriunde, crede-n mine deplin, chiar și atunci când se-ntâmplă ca eu să uit a crede în ea...

Chiar de crezi că nu-ți este sortită, îndrăznește s-aduci fericirea în viața ta!

Suntem ceea ce gândim

Dacă mi s-a întâmplat vreodată să simt că știu destule, dar totuși ceva lipsește și că, probabil, nu îl voi căpăta?
Dacă am întâlnit persoane care au reușit să îmi trezească simțurile înghețate de neputință, facându-mă să îmi dau seama că eu am lucruri care altora par universuri paralele, sentimente care par iluzii?
Dacă am ajuns să simt nevoia de a începe de la zero și a mă reclădi?
Da. Da, mi s-a întâmplat!

Întreabă-te...

Am străbătut câmpii amețite de trecerea timpului, cu iarbă prea aurie și prea rară, mai rară decât promisiunile sincere.
Prea multe ploi reci și vânturi nebune am simțit, pentru ca azi să știu cât îmi lipsesc.
Oare suntem atât de orbiți încât nu vedem ce strâmb ne coasem viața, singura haină pe care o vom purta în mormânt și singurul jurnal rămas celor dragi?
Într-un haos fără început și fără sfârșit, etern legat de mâna mea, am văzut cum toți își petrec zilele atât de sărac și lipsit de speranță, încât uneori cred că sunt doar niște crengi uscate. Mărețul Soare, seninul Cer nu mai luminează suflete, ci întunecă mințile. De ce nici măcar când sunt doar ei, goi, nesiliți să se prefacă, fără așteptări, nu sunt sinceri? ....am ajuns la o mie de concluzii...Sunt unii care au sufletele atât de sărace, de goale...înlănțuite undeva în adâncul inimii...alții pretind să își fi umplut sufletele cu mii de dorințe...alții caută fericirea...alții se intreabă, cum mă întreb și eu acum. De ce să irosești 86.400 de secunde în fiecare zi purtând o mască, când poți fi mai sincer decât cea mai pură picătură de rouă?
Îmi e dor de zilele în care speranța și iubirea erau cele mai bune arme ale vieții...

Corăbii cu amintiri și vise...

Gânduri, amintiri, vise, dorințe...
Corăbii cu gânduri și amintiri despre trecut și cu gânduri și speranțe de viitor...
Unde sunt gândurile și amintirile despre trecut?
În cală, dându-i corabiei greutate dar și stabilitate.
Unde sunt gândurile și speranțele de viitor?
Pe puntea corabiei dându-i curaj pentru a merge mai departe.
Îmi imaginez, uneori, oamenii asemeni unor corăbii care au amintirile în suflet și în minte și care le dau stabilitate uneori, alteori le îngreunează drumul cu greutatea lor. Dar, tot ei, oamenii au speranțe care îi fac să își dorească să meargă înainte, să navigheze pe marea vieții printre obstacole, stânci, piedici dar și printre vise, dorințe...șanse...

Thoughts become things???

In French, you don't really say "I miss you". You say "tu me manques" which is closer to "you are missing from me". I love that "You are missing from me". You are a part of me, you are essentinal to my being. You are like a limb, or an organ, or blood. I cannot function without you!

Vreau doar să crezi...

Se prea poate ca noi doi să fim o singură culoare și să ne căutăm prostește printre oameni...
Îmi simt sufletul încărcat...lasă-mă să fiu în gândurile tale, să îți îndrept pașii spre mine...Lasă-mă să te iubesc împreună cu băncile goale, cu vopseaua care stă să cadă..
Dacă în sufletul tău plouă, lasă-mă să intru, să iau durerea picurilor nătângi și să o arunc în mine.
Lasă-mă să țin în plămâni mirosul tău, în ochi culoarea ochilor tăi, în gând, amintirile tale.
Lasă-mă să îți iau trecutul în vene și iubirea să o opresc pe buze...În mâini, lasă-mă să-mi așez capul, în căușul lor, strânge-mi gândurile în unul și oprește-mă să-mi fie dor...
Lasă-mă să îți sărut fiecare deget și pune-ți palmele ușor pe pieptul meu, în stânga, simte inima mea zbătându-se amarnic pentru tine. Ia-o de acolo, sărut-o și spune-i tu când să bată, când să se oprească. Urmează-i liniile încâlcite și pune-o lângă a ta, leagă-le strâns...
Oprește-te din tremur și lasă-mă să te sărut, lasă-mă să te iau de mână...să mă apropii tot mai mult de tine...
Lasă-mi iubirea să-ți curgă pe degete și grăbește-te să o oprești cu buzele.
Dacă ți-e greu și simți că o să cazi împreună cu frunzele ciobite de vânt așază-te lângă mine, lasă-mă să te îmbrățișez și să te țin în brațe. Lasă-mă să te duc în sufletul meu, să te încălzesc cu trupul meu..Oprește timpul și ia-mă cu totul, pentru totdeauna. Vino aici, căci eu te voi aștepta oricât.
Îmi voi lungi brațele pentru tine și voi înghesui în suflet atât de multă iubire încât să te ucidă.
Dacă ți-e greu, nu uita că eu sunt aici și voi rămâne mereu pentru tine.
Nu uita că mor și renasc încercând să te găsesc. Nu uita că sunt nimic fără tine.
Că mi-e dor chiar dacă Dumnezeu m-a purtat din haos în haos. Eu tot rezist pentru tine. Îl voi ruga pe Dumnezeu să-mi schimbe nemurirea pe-o clipă cu tine. Să mă oprești atunci și să-mi dai din clipele tale...măcar trei în care să te sărut, să-ți spun ce simt și să te iau cu mine spre nadir...
Voi fi aici pentru totdeauna...Închide ochii...vezi? Sunt acolo...

Ce ne spunem când nu ne vorbim...

"Când aveam trei ani, am întrebat-o pe mama de ce nu poate inima mea să bată o singură dată. Și mama mi-a răspuns: dacă ar bătea o singură dată, n-ar mai exista golurile dintre bătăi. Și de ce aș avea nevoie de golurile acestea, am întrebat-o apoi. Și ea mi-a răspuns: pentru ca într-o zi, cineva să vină și să le umple"

"Fiecare are un sens. Până nu și-l descoperă este veșnic nefericit."

"Uităm ca suntem niște particule de praf aruncate prin Univers și că drumul spre frumos tot în groapă se sfârșește. În tot acest mister care se numește viață, avem o singură certitudine: sufletul. Este singurul pe care merită să te bazezi."

"Oricât de puternici am fi, iubirea ne copleșește atunci când se prăbușește în noi. Căci niciodată un om care iubește nu va fi în stare să explodeze în exterior. Răul este al lui, al sufletului și se întâmplă în tăcere. Suferința din iubire nu se împarte."

"Dacă vrei cu adevărat să trăiești ceva, trăiește și peste mine, și peste ceea ce te-aș ruga eu. Dacă vrei să te oprești, o faci pentru că vrei tu, pentru că alegi să nu mă rănești, să nu aduci între noi o durere meschină, inevitabilă, umană și pentru că voiajul nostru este mai puternic decât satisfacția unei croaziere temporare."

"Fericirea nu este un obiectiv pe care îl atingi și gata. Fericirea trebuie întreținută și se poate pierde în fiecare secundă. Dacă o dobândești la un moment dat, asta nu înseamnă că o păstrezi definitiv oricum..."

"Nimeni, în afara ta, nu te cunoaște mai bine. Nu are de unde să știe ce te doare și ce nu te doare. Poate, dacă ai noroc, să te intuiască, dar atât. Și totuși, nu poate să știe dacă acolo unde calcă este cărare de munte printre stânci sau printre flori.."

"Este atât de frumos ceea ce trăim, încât nici nu îndrăznesc să vorbesc prea tare despre asta, să nu sperii frumusețea. Frumusețea care mă îmbată. Din cauza ei uit cine sunt. Știu doar că te-am găsit și că nu aș vrea să te pierd niciodată. Tot ceea ce trebuie să se întâmple se întâmplă. Să fim doar treji, să o primim..."

"Suntem tare caraghioși când ne certăm. Semănăm cu doi cocoși. Și nici măcar nu ne certăm pe ceva serios. Întotdeauna ne certăm de frică. De frica de a nu ne pierde. Să nu crezi niciodată ce îți spun. Să crezi doar ceea ce simți. Nu întotdeauna vorbele conțin adevăr."

"Dacă unul se duce în larg și nu știe să se întoarcă, celălalt este dator să-l recupereze. În iubire, nu abandonezi..."

"Iubirea este singura care te determină să te schimbi, să-l pui pe celălalt înaintea ta și să trăiești prin el, nu prin tine..."

"Vreau să iubesc tot ceea ce știu că ești și tot ceea ce urmează să aflu..."

Aș vrea...

Aș vrea...să vii fără să îți cer...să nu pleci fără să fiu nevoită să te rog...Aș vrea să nu-mi mai fie dor...aș vrea să-mi zâmbești în fiecare zi...să mă cuprinzi în brațe când te văd...să uit de mine când mă privești...să nu îmi fie teamă să visez...Aș vrea să ne ascundem cu capul în nori visând...să ne iubim cu picioarele pe pământ..trăind..